Simulaţie

ICCJ, secţia I civilă,
decizia nr. 565 din 27 februarie 2020

Act secret încheiat verbal. Interesul părţii contrac­ tante de a formula acţiune în simulaţie

C. civ. din 1864, art. 1175

Unul dintre principiile consacrate în materia actelor juridice, în general, este acela că prioritatea aparţine voinţei reale a părţilor. Pornind de la acest principiu, în materia actelor simulate, potrivit art. 1175 Cod civil din 1864, între părţi produce efecte numai actul secret în măsura în care acesta este valid sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă. De aceea, acţiunea în simulaţie este deschisă şi părţilor, pentru că numai ca urmare a devoalării actului secret, care exprimă voinţa lor reală, partea interesată poate pretinde celeilalte părţi să‐şi respecte obligaţia asumată. Ca atare, nu numai terţul pe care contractul aparent îl prejudiciază şi care are interesul să invoce actul secret, poate formula acţiune în constatarea simulaţie, ci şi părţile, în calitate de persoane interesate, la rândul lor, pot să invoce în favoarea lor, una în contra celeilalte, actul secret.

Astfel, în situaţia în care prin acţiune se invocă simulaţia sub forma actului fictiv, caz în care în structura simulaţiei nu există un act secret propriu‐zis, ci doar actul public şi acordul simulatoriu, adică manifestarea de vointă a părţilor în sensul că actul public nu există şi, deci, ceea ce se tinde a se dovedi este tocmai acest acord simulatoriu, nu se poate reţine că reclamantul, în calitate de parte în simulaţie, nu poate cere constatarea voinţei reale a părţilor concretizată în acordul simulatoriu.

Speţa: Prin cererea înregistrată la 19 iunie 2014, precizată la 28 iulie 2014 şi la 8 iunie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate simulaţia tranzacţiei încheiate de părţi la 24 februarie 2011, consfinţită prin sentinţa civilă nr.799 din 24 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în dosarul nr. x/315/2011, având ca obiect imobilul situat în comuna Răzvad, compus din terenul în suprafaţă de 756 mp şi construcţia edificată pe acesta.

(…) La 26 ianuarie 2016, petentul C. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând respingerea cererii reclamantului, cerere care a fost încuviinţată, în principiu, prin încheierea din 23 martie 2016.

(…) La 24 octombrie 2017, intervenientul C. şi‐a precizat cererea de intervenţie, în sensul că solicită constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, pe care l‐a dobândit în baza actului de adjudecare încheiat la 11 noiembrie 2013 de BEJ D., în dosarul de executare silită nr. x/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 1338 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Buzău, Secţia I civilă, s‐a respins acţiunea modificată, formulată pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. şi intervenientul în nume propriu C. S‐a respins excepţia puterii de lucru judecat şi excepţia inopozabilităţii actului secret faţă de intervenient. A fost admisă excepţia lipsei de interes a promovării cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenient. S‐a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul C., ca lipsită de interes.

Prin decizia nr. 1836 din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr.1338/2017, pronunţată de Tribunalul Buzău, Secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.

(…) Referitor la motivul de recurs încadrat în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art.488 alin. (1) pct.8 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material.

A menţionat că instanţa de apel nu analizat actul secret, întrucât a reţinut că acesta nu există. Recursul este fondat.

(…) Motivul de recurs prin care se invocă aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material în materia simulaţiei, este fondat, în limitele celor ce succed:

În considerentele deciziei pronunţate în cauză, instanţa de apel a reţinut că „acţiunea în simulaţie va putea fi introdusă doar de terţul pe care contractul aparent îl prejudiciază şi care are interesul să invoce actul secret, deci terţul poate utiliza orice mijloc de probă pentru a dovedi existenţa contractului secret, în schimb părţile pot dovedi cu orice mijloc de probă doar dacă pretind că simulaţia are caracter ilicit”.

S-a mai reţinut că „actul secret produce efecte doar între părţile acestuia şi nu poate fi utilizat în contra ter- ţilor” şi că „este nefondată susţinerea apelantului potrivit căreia actul secret constituit verbal a fost dovedit cu inte- rogatoriul pârâtei şi declaraţia martorului, pentru că proba acestui înscris secret trebuia să respecte dispoziţiile art. 1191, 1197, 1198 din fostul Cod civil. Aşadar proba cu martori şi interogatoriu nu era admisibilă decât cu condiţia respectării dispoziţiilor legale din fostul cod civil (…)”.

Concluziile instanţei de apel sunt eronate şi în evidentă contradicţie cu regulile care guvernează efectele şi proba simulaţiei.

Unul dintre principiile consacrate în materia actelor juridice, în general, este acela că prioritatea aparţine voinţei reale a părţilor. Pornind de la acest principiu, în materia actelor simulate, potrivit art. 1175 Cod civil din 1864, între părţi produce efecte numai actul secret, în măsura în care acesta este valid sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă. De aceea, acţiunea în simulaţie este deschisă şi părţilor, pentru că numai ca urmare a devoalării actului secret, care exprimă voinţa lor reală, partea interesată poate pretinde celeilalte părţi să-şi respecte obligaţia asumată. Ca atare, nu numai terţul pe care contractul aparent îl prejudiciază şi care are interesul să invoce actul secret, poate formula acţiune în constatarea simulaţie, aşa cum greşit consideră instanţa de apel, ci şi părţile, în calitate de persoane interesate, la rândul lor, pot să invoce în favoarea lor, una în contra celeilalte, actul secret.

Particularizând la speţă aceste principii teoretice, Înalta Curte constată că ceea ce se invocă de către reclamant este simulaţia sub forma actului fictiv, caz în care în structura simulaţiei nu există un act secret propriu-zis, ci doar actul public şi acordul simulatoriu, adică manifestarea de vointă a părţilor în sensul că actul public nu există. Ca atare, ceea ce se tinde a se dovedi în acest caz este tocmai acest acord

simulatoriu, care trebuie să fie anterior sau concomitent cu actul public.

Reţinând că reclamantul, în calitate de parte în simulaţie, nu poate cere constatarea voinţei reale a părţilor concretizată în acordul simulatoriu, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1175 Cod civil din 1865, fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte proba simulaţiei, instanţa de apel reţine că proba cu martori şi interogatoriu nu era admisibilă, pentru că nu se respectă dispoziţiile art. 1191, 1197, 1198 din fostul Cod civil. Or, tocmai unul dintre textele enunţate de instanţa de apel, art. 1198 Cod civil din 1864, prevede o excepţie de la regula restrictivă privind inadmisibilitatea probei testimoniale în materia actelor juridice al căror obiect depăşeşte valoarea de 250 lei, stabilind că această regulă nu se aplică în situaţia invocării şi dovedirii imposibilităţii de preconstituire sau de păstrare a probei scrise.

Pe lângă cazurile enumerate exemplificativ în art. 1198 pct. 1-4 Cod civil, jurisprudenţa a dat o interpretare extensivă acestui text, incluzând şi situaţiile care pot constitui o imposibilitate morală de preconstituire a unei dovezi.

În motivarea apelului, reclamantul a formulat această critică, arătând că, deşi a susţinut la instanţa de fond că nu a încheiat în formă scrisă actul secret (în realitate, aşa cum s-a arătat, este vorba de acordul simulatoriu), întrucât a fost căsătorit cu pârâta aproape 40 de ani, o cunoştea foarte bine, în sensul că era un om onest care totdeauna respecta cuvântul dat, instanţa de judecată nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1198 Cod civil.

Pe acest motiv de apel, Curtea de apel nu se pronunţă, fiind încă un motiv de casare care se încadrează în preve- derile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte reaua-credinţă a terţului, invocată de recurent în finalul memoriului de recurs, Înalta Curte constată, faţă de cadrul procesual creat în litigiul de faţă, că nu este permisă şi nici justificată o analiză cu privire la conduita terţului dobânditor, instanţa nefiind învestită cu o acţiune împotriva acestuia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a admis recursul formulat de reclamantul A., a casat decizia recu- rată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Săptămâna Juridică nr. 34-35/2020 » Litteris e-Publishing

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avocat Mirela Andrei (David)

Cabinet de avocat – Mirela David Andrei
Adevărata valoare umană este valoarea pe care o dăm vieţii altora.

Domenii

Contact

Copyright © 2022. Cabinet de Avocat Mirela David Andrei. Toate drepturile rezervate.