Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, decizia nr. 272 din 30 mai 2019
(…) Împotriva deciziei civile nr. 526/A din 17.10.2018 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. (…), au declarat recurs reclamanţii A.A. şi A.B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, admiterea apelului, cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, respectiv: în principal, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 16.11.1971 între B.B., antecesorul recurentei şi C.C., antecesorul pârâţilor, contract validat prin sentinţa civilă nr. 193/05.03.2002 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în dosar nr. 2xx/2002; – restabilirea situaţiei anterioare de CF, în sensul radierii următoarelor înscrieri: din CF nr. 979 X. – radierea înscrierilor de sub B10, din CF nr.2337 X. – radierea înscrierilor de sub B3, precum şi restituirea în natură către apelantă a imobilelor ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare anulat; În subsidiar, să se constate că titlurile reclamanţilor sunt preferabile titlului pârâtei, fiind primele în timp şi mai puternice în drept, cu consecinţa rămânerii fără efecte a titlului pârâtei, constând în sentinţa civilă nr. 493/05.03.2002 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. 2xx/2002; (…)
Cu privire la motivele de recurs, recurenţii au arătat că hotărârea este netemeinică şi nelegală pentru conside- rentele care urmează:
În principal, solicită casarea deciziei civile nr. 526/A/2018 a Tribunalului Maramureş şi trimiterea cauzei spre rejude- care instanţei de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 498 alin. (2) teza I NCPC.
(…) În motivele de apel au invocat o serie de apărări care nu se regăsesc analizate în cuprinsul hotărârii atacate, sens în care recurenta nu are garanţia că acestea au fost efectiv analizate de către instanţă şi coroborarea lor cu celelalte probe a condus efectiv la luarea soluţiei de către instanţa de apel. Se referă, aşadar, la împrejurările de fapt care, din punctul lor de vedere conduc la ideea că contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată atacat nu a fost încheiat la data şi în condiţiile descrise în cuprinsul actului. – împrejurarea că nici intimaţii, nici antecesorul acestora nu şi-au înscris terenurile ce fac obiectul actului contestat în Registrul Agricol şi nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate direct pe numele promitentului-cumpărător C.C.; – intimaţii au contestat îndreptăţirea promitentului-vânzător B.B. la reconstituirea direct pe numele său a dreptului de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul actului atacat, susţinând că mobilele au fost introduse în CAP de către antecesorul defunctului B.B., situaţie în care, în raport de gradul de rudenie dintre părţi, ar fi atras îndreptăţire, pentru o cotă de jumătate, şi a antecesorului intimaţilor; – au apelat la acte false pentru a dovedi susţinerile arătate mai sus, acest comportament neavând nicio justificare în condiţiile în care ar fi deţinut la acea dată actul sub semnătură privată contestat; – abia în anul 2002 au folosit pentru prima dată contractul sub semnătură privată datat 16.11.1971, când, în mod nelegal au susţinut că promitentul-vânzător B.B. este decedat fără moştenitori, în condiţiile în care cunoşteau calitatea recurentei de unică moştenitoare, întrucât intimaţii au fost parte în dosar nr. 4297/1996 al Judecătoriei Baia Mare, în care s-a stabilit în mod definitiv şi irevocabil acest aspect; – declaraţiile martorilor D.D. şi E.E.; – susţinerile reprezentantului intimatei F.F. în sensul că, contractul de vânzarecumpărare sub semnătură privată s-a încheiat în Vişeu de Sus, cu explicaţiile că antecesorii intimaţilor l-au externat sub semnătură pe defunct de la Spitalul din Borşa (unde în aceeaşi zi era internat) şi l-au dus la sediul unui avocat din Vişeu de Sus, unde s-ar fi încheiat actul sub semnătură privată.
(…) Referitor la motivele de nulitate absolută ale Contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 16.11.1971, recurenţii au arătat că potrivit Codului civil în vigoare la data încheierii sale, la art. 948, condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii care se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită.
Dacă trei dintre condiţii par a fi îndeplinite, nu acelaşi lucru se poate spune despre consimţământul vânzătorului. Acel contract nu a fost încheiat în prezenţa vânzătorului B.B., iar acesta nici nu 1-a semnat, aşadar nu şi-a dat consimţământul la încheierea acestui act. Reclamanţii au apreciat că acest contract a fost încheiat ulterior, pro causa, cu atât mai mult cu cât pârâţii, prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietatea după antecesorul lor C.C., nu au solicitat şi terenurile ce fac obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare.
Cu toate că prin Raportul de expertiză grafoscopică nr. 9/25.01.2017 efectuat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj-Napoca şi Raportul nr. 92/10.08.2018 întocmit de Institutul Naţional de Exper- tize Criminalistice Bucureşti, s-a concluzionat că Actul sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cum- părare” datat „16 novembrie 1971” a fost semnat la vânzător de către titularul B.B., aceasta probă trebuia coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, probele neavând o putere probatorie dinainte stabilită. În acest sens sunt dispoziţiile art. 264 C.proc.civ. care arată că „instanţa va analiza probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toateînansamblullor.”Aşadar,raportuldeexpertizănue ”regina” probelor pentru a ignora cu desăvârşire celelalte probeadministrateîncauzăşicareducînmodindubitabil la o altă concluzie. Procedând în această manieră, respectiv de stabilire a unei alte stări de fapt decât cea care a reieşit din ansamblul probator, apreciază că instanţa de apel a încălcat normele de drept material privitoare la condiţiile de valabilitate ale unui act juridic, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC.
De asemenea, instanţa s-a pronunţat şi asupra unor motive de nulitate care nu au fost invocate vreodată de recurentă, referitoare la o lipsă a discernământului promi- tentului vânzător la încheierea contractului.
Celelalte probe pentru care se poate aprecia că actul sub semnătură privată nu a fost încheiat la data la care s-a susţinut, ci ulterior, pro causa, sunt următoarele: În urma validării cererii recurentei A.A. de reconstituire a dreptului de proprietate după defunctul său tată, B.B., prin Hotărârea nr. 907/15.08.1991 a Comisiei Judeţene pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, pârâţii au formulat plângere împotriva acestei hotărâri şi au arătat că terenurile în litigiu ar fi fost înscrise în Registrul Agricol pe numele bunicului recurentei A.A., defunctul G.G., iar nu al tatălui acesteia B.B.. G.G. fiind şi bunicul pârâţilor, astfel că şi aceştia ar fi fost îndreptăţiţi la reconstituire, solicitând anularea hotărârii şi eliberarea titlului de proprietate pe numele tuturor moştenitorilor. Aşadar, în anul 1991, nici un moment nu s-a susţinut de către intimaţii din prezentul dosar existenţa contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată care se presupune că s-ar fi încheiat între B.B. şi C.C. în anul 1971. Dacă terenul ar fi aparţinut, aşa cum au susţinut atunci, defunctului G.G., presupusul vânzător B.B. nici nu ar fi avut cum să transfere către antecesorul pârâţilor dreptul de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul actului sub semnătură privată. În dovedirea acelor susţineri din 1991, pârâţii s-au prevalat de o Adresă eliberată de Primăria X. nr. 33/24.01.1992, conform căreia terenurile din litigiu ar fi fost înscrise în Registrul agricol vol. III şi IV din anii 1959 – 1963 pe numele defunctului G.G..
Motivat de menţiunile din această adresă, Judecătoria Vişeu de Sus a pronunţat sentinţa civilă nr. 328/28.02.1992, în dosar nr. 1920/1991. La data de 24.03.1992, recurenta A.A. a introdus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus plângere penală împotriva semnatarilor Adresei nr. 38/24.01.1992 eliberată de Primăria X. pentru săvârşirea infracţiunii de fals, motivat de împrejurarea că bunicul acesteia, G.G., a decedat în anul 1961, iar potrivit Adeverinţei nr. 316/16.03.1992 tatăl său, B.B. ar figura în Registrul Agricol, cu privire la care recurenta este singura care are calitate de moştenitoare legală, înlăturându-i de la succesiune pe ceilalţi.
Prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus din 07.12.1992 s-a constatat faptul că Adresa nr. 38/24.01.1992 este falsă. După alte câteva procese şi căi de atac, prevalându-se de ordonanţa de constatare a falsului, prin sentinţa civilă nr. 3240/16.06.1997 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1834/R/06.06.2000 – hotărâri pronunţate în dosar nr. 4xxx/1996, s-a respins plângerea pârâţilor şi s-a menţinut hotărârea de validare a cererii de reconstituire pe numele recurentei A.A., reţinându-se în mod definitiv împrejurarea că persoana care figura înscrisă în Registrul Agricol ca şi cap al gospodăriei era, încă din anul 1943, când au dobândit terenurile prin Donaţia autentificată sub nr. 293/1943. tatăl recurentei, defunctul B.B., iar nu G.G., astfel cum au susţinut în continuu pârâţii. În dosarul nr. 1828/1972 al Judecătoriei Vişeu de Sus s-a întocmit un raport de constatare medico-legală, care a statuat că la data semnării actului autentic vânzătorul B.B. avea discernământul valabil.
Antecontractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a fi constatată în prezentul litigiu, fiind încheiat în aceeaşi zi, constatarea existenţei discernământului cu ocazia încheierii contractului autentic se impune a fi reţinută şi raportat la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, data încheierii celor două acte fiind aceeaşi.
În ceea ce priveşte apartenenţa semnăturii promiten- tului-vânzător B.B., aceasta a fost stabilită în cursul pre- zentei judecăţi, în baza raportului de expertiză criminalis- tică nr. 92/10.08.2018.
Tot sub aspectul soluţionării cererii de revendicare, Curtea constată că în mod corect a statuat tribunalul că actele invocate de către reclamanţi, emise în baza legii fondului funciar – Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 952/1992, Anexa III, poziţia 406, în baza cărora s-au emis Adeverinţa nr. 410/1994 reclamantei A.A., Adeverinţa nr. 524/1994 reclamantului A.B. şi Adeverinţa nr. 2196/2013 reclamantului A.B., nu constituie titluri de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul Adiţionalnr. 1 la C.E.D.O. şi nici o speranţă legitimă, aceste acte având un caracter provizoriu, până la emiterea titlului de proprietate, titlu care nu a fost emis reclamanţilor. În ceea ce priveşte adeverinţa de proprietate dată în aplicarea art. 11 alin. 8 din Legea nr. 18/1991, doctrina a statuat că nu constituie un titlu de proprietate, întrucât constată numai întinderea suprafeţei de teren acordate, iar nu însuşi terenul determinat prin vecinătăţi.
Adeverinţele de proprietate sunt acte provizorii, supuse deci revocării, astfel că nu pot constitui titluri de proprietate în cadrul acţiunii în revendicare.
Singurul titlu cu valoare probatorie în revendicare este cel emis in baza Legii nr. 18/1991, în acest sens pronunţându-se jurisprudenţa în materie în repetate rânduri. Prin urmare, corect a statuat instanţa de apel că singurii care deţin un titlu de proprietate valid asupra imobilului obiect al litigiului sunt pârâţii, antecontractul de vânzarecumpărare încheiat la 16.11.1971 de către antecesorul lor C.C., fiind validat printr-o hotărâre judecă- torească irevocabilă şi intabulat în CF .
Pentru toate aceste considerente, constatând că motivele de nelegalitate invocate în cadrul recursului nu sunt fondate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.