ICCJ, secţia I civilă,
decizia nr. 203 din 29 ianuarie 2020
Un antecontract de vânzare-cumpărare are, prin esenţa sa, caracter limitat în timp, până la perfectarea actului translativ de proprietate pe care îl anticipează. Astfel, în contextul în care dreptul subiectiv de a obţine validarea antecontractului de vânzare-cumpărare n-a fost valorificat în termenul prevăzut de lege şi în acelaşi timp, debitorul obligaţiei corelative (devenită una imperfectă, fără constrângere) nu doreşte să o mai execute, prescripţia extinctivă are drept consecinţă încetarea efectelor actului încheiat.
Funcţia pe care o îndeplineşte prescripţia extinctivă este, pe de o parte, una de sancţionare a pasivităţii titularului dreptului, iar, pe de altă parte, de consolidare a raporturilor juridice şi respectiv de clarificare a existenţei lor, nefiind permis ca în circuitul civil să existe, pe perioade mari de timp, situaţii juridice incerte, de natură a afecta însăşi stabilitatea circuitului civil. Astfel ar fi situaţia creată prin menţinerea ca valid a unui antecontract de vânzare-cumpărare, în privinţa căruia părţile, obligate deopotrivă, n-au depus diligenţe pentru executarea obligaţiilor asumate, aşa încât prin atitudinea pasivă manifestată au făcut posibilă intervenirea prescripţiei extinctive.
Prin urmare, deşi nu este reglementată ca o cauză de încetare a efectelor antecontractului, instituţia prescripţiei extinctive poate avea asemenea consecinţe atunci când raportul juridic căruia i-a dat naştere respectiva convenţie nu mai poate fi valorificat nici pe cale de acţiune şi nici prin executarea de bunăvoie.
Speţa: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, Secţia I civilă la data de 06.11.2017, reclamanţii A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D., E., să se constate că au încetat efectele antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi şi autentificat sub nr. x/2008 de NP F., astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale; radierea din evidenţele de cadastru şi carte funciară a antecontractului autentificat sub nr. x/2008 de NP F. şi a interdicţiei de înstrăinare şi grevare notate în favoarea lui D., căsătorit cu E. asupra imobilului.
Prin decizia nr. 155/Ap din 12.02.2019, Curtea de Apel Braşov a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei, a admis acţiunea; a constatat încetate efectele antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 de NP F., astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale; a dispus radierea acestuia din evidenţele de cadastru şi carte funciară, precum şi a interdicţiei de înstrăinare şi grevare notate în favoarea lui D. şi E. asupra imobilului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii D. şi E. Recursul nu este fondat.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., în a cărui susţinere s-a invocat nesocotirea dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, este nefondat.
Astfel, cu trimitere la actul normativ menţionat (a prevederilor art. 1 şi art. 20 în mod particular), recurenţii au pretins că orice obligaţie contractuală continuă să existe şi poate fi executată şi după împlinirea termenului de prescripţie extinctivă, că această din urmă instituţie este un mijloc de stingere a dreptului material la acţiune şi nicidecum o cauză de încetare a contractului, aşa cum ar fi apreciat greşit instanţa de apel.
În realitate, prin soluţia adoptată, instanţa de apel nu încalcă şi nu nesocoteşte dispoziţia legală (art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958) potrivit căreia ceea ce se stinge prin efectul prescripţiei extinctive este dreptul material la acţiune.
Numai că raţionamentul instanţei, în mod corect, nu se opreşte la această constatare, ci trage consecinţa juridică pe care o presupune o asemenea constatare – raportat la datele speţei –, aceea potrivit căreia stingerea dreptului material la acţiune înseamnă pierderea posibilităţii de a obţine, prin constrângere, condamnarea pârâtului (în speţă, executarea obligaţiei privind perfectarea vânzării- cumpărării).
În acest context, pe plan factual, referirea la data încheierii antecontractului (29.08.2008), cu stipularea termenului de 3 luni pentru perfectarea contractului – prelungit prin acte adiţionale de către părţi până la 15.01.2009 – a dus la concluzia împlinirii termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani înăuntrul căruia se putea perfecta contractul de vânzare-cumpărare.
Această împlinire a prescripţiei extinctive a însemnat, în privinţa dreptului subiectiv de valorificat (rezultat din convenţie) că acestuia nu-i mai corespunde o obligaţie civilă perfectă, sancţionabilă prin recurgerea la acţiunea în instanţă (tocmai pentru că dreptul la acţiune s-a stins) şi ca atare „aceasta este imposibil de valorificat prin forţa de constrângere a statului (adică în mod silit, împotriva voinţei debitorilor- promitenţii vânzători).
În condiţiile în care dreptul material la acţiune s-a prescris, iar obligaţia născută din antecontract, corelativă dreptului de a obţine executarea silită (încheierea contractului de vânzare-cumpărare) este una fără sancţiune, în mod evident antecontractul nu mai poate fi considerat în fiinţă, căci valorificarea raportului juridic căruia i-a dat naştere nu mai poate fi realizată nici de bunăvoie şi nici în mod silit.
O interpretare în sens contrar, a subzistenţei efectelor antecontractului, astfel cum propun recurenţii, ar însemna grevarea pe termen nelimitat a proprietăţii intimaţilor- pârâţi (asupra imobilului acestora fiind notată existenţa antecontractului în cartea funciară), ceea ce ar avea drept consecinţă îngrădirea sine die a dreptului de proprietate al titularilor, cu încălcarea unor principii şi reguli de drept fundamentale ale dreptului civil, conform cărora nimeni nu poate fi îngrădit sau lipsit de proprietatea sa în afara cazurilor prevăzute de lege (art. 480 C.civ., art. 44 Constituţie).
În acelaşi timp, ar însemna – cum corect reţine instanţa de apel – ca un antecontract de vânzare-cumpărare care, prin esenţa sa, are caracter limitat în timp, până la perfectarea actului translativ de proprietate pe care îl anticipează să devină unul perpetuu, fără termen, de vreme ce condiţiile stipulate în antecontract, de perfectare a actului în termen de 3 luni (prelungit ulterior până în ianuarie 2009) n-au fost respectate şi nici nu există intenţia, dincolo de împlinirea termenului de prescripţie extinctivă, a îndeplinirii lor de bunăvoie.
În acest sens, contrar susţinerii recurenţilor, prescripţia extinctivă are drept consecinţă încetarea efectelor antecontractului, în contextul în care dreptul subiectiv de a obţine validarea acestuia n-a fost valorificat în termenul prevăzut de lege şi în acelaşi timp, debitorul obligaţiei corelative acestui drept (devenită una imperfectă, fără constrângere) nu doreşte să o mai execute.
Soluţia este în acord cu funcţia pe care o îndeplineşte prescripţia extinctivă, pe de o parte, de sancţionare a pasivităţii titularului dreptului, pe de altă parte, de consolidare a raporturilor juridice şi respectiv de clarificare a existenţei lor, nefiind permis ca în circuitul civil să existe, pe perioade mari de timp, situaţii juridice incerte, de natură a afecta însăşi stabilitatea circuitului civil. Astfel ar fi situaţia creată prin menţinerea ca valid a unui antecontract de vânzare- cumpărare încheiat în urmă cu aproape 12 ani, în privinţa căruia părţile acestei convenţii sinalagmatice, obligate deopotrivă, n-au depus diligenţe pentru executarea obligaţiilor asumate, aşa încât prin atitudinea pasivă manifestată au făcut posibilă intervenirea prescripţiei extinctive.
Opunerea recurenţilor-pârâţi la constatarea încetării efectelor promisiunii de vânzare-cumpărare este cu atât mai puţin justificată cu cât posibilitatea realizării tuturor operaţiunilor de carte funciară (ridicarea topografică şi lucrările cadastrale) care să facă posibilă perfectarea vân- zării fusese stipulată la latitudinea acestora, în calitatea lor de promitenţi-cumpărători, pe baza unui mandat convenit ca atare de către părţi în chiar conţinutul antecontractului.
Mai mult, sancţionarea pentru neexecutarea obligaţiilor asumate, deşi este vorba despre o convenţie sinalagmatică în care funcţionează reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor părţilor, a fost prevăzută, prin instituirea unui pact comisoriu de grad IV – posibilitatea de a cere desfiinţarea de plin drept, fără somaţie şi fără intervenţia vreunei instanţe – doar în favoarea promitenţilor-cumpărători, cei care, având o atitudine pasivă în tot acest interval tind, prin poziţia lor procesuală, la prezervarea acesteia, chiar şi în condiţiile împlinirii termenului prescripţiei extinctive, pentru a perpetua astfel insecuritatea juridică.
De aceea, pentru toate argumentele arătate, deşi nu este reglementată ca o cauză de încetare a efectelor antecontractului, instituţia prescripţiei extinctive poate avea asemenea consecinţe atunci când raportul juridic căruia i-a dat naştere respectiva convenţie nu mai poate fi valorificat nici pe cale de acţiune şi nici prin executarea de bunăvoie.
În consecinţă, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite nefondate, recursul fiind respins ca atare.
Săptămâna Juridică nr. 27/2020 » Litteris e-Publishing
