articol de av. Mirela David Andrei
”Paradisurile fiscale reprezintă acele zone administrativ-teritoriale care oferă o uşă larg deschisă către dezvoltarea ingineriilor financiar-contabile. Ele sunt privite ca paradisuri în special prin prisma faptului că oferă la cele mai avantajoase preţuri şi facilităţi fiscale o gamă diversificată de servicii, precum dreptul de a înfiinţa orice fel de societate comercială, fie ea şi fictivă, sub garanţia anonimatului, a protejării secretului bancar, posibilitatea realizării de tranzacţii infinite, scutite de taxe, precum şi asistenţă şi suport în implementarea acestor beneficii.”[1] Astfel, sunt în continuare voci care afirmă că în continuare în ceea ce privește paradisurile fiscale ”Cei ce știu tac iar cei care vorbesc nu știu”, că în continuare nu sunt declarate ilegale și dimpotrivă, cei care au bani și avocați, aceștia reușesc să eludeze datorii fiscale pe care cetățeanul de rând le plătește.
Amploarea acestui fenomen complex, tema prezentei lucrări, nu este un mister sau ceva greu de aflat și demonstrat: este suficientă o singură plimbare prin porturile din Monaco și nu vei găsi aproape nicio ambarcațiune care să fie înregistrată sub alt pavilion în afară de cele din marile paradisuri fiscale atât europene dar mai ales din afara bătrânului continent: Luxembourg, Cipru, Insulele Cayman, Bermuda în condițiile în care chiar și Luxembourgul, acest teritoriu fără ieșire la apă deține una dintre cele mai pasionate de navigație națiuni din lume!
”Printre cele mai cunoscute exemple de paradisuri fiscale se află Luxemburg, Panama, Insulele Cayman, Singapore, Mauritius, Bahamas, Elveţia, Malta, Monaco. După cum se poate observa, toate aceste teritorii sunt insule sau puncte de conexiune pentru rute importante, cunoscute ca fiind dezvoltate din punctul de vedere al infrastructurii, adevărate zone luxuriante, multe dintre ele faimoase în special ca destinaţii turistice intens căutate, aparenţă ce poate masca foarte bine ideea de conexiune cu un paradis fiscal.”[2]
La începutul crizei financiare din 2008 – paradisurile fiscale au devenit pionul principal pe tabla de șah financiară, tema recurentă și subiectul preferat pe perioada crizei. Colapsul celei de a a patra bănci din lume, Lehman Brothers, urmată de scandalui Madolff a făcut imediat legătura între marile înșelăciuni și paradisurile fiscale. Organele de cercetare penală au făcut dezvăluiri în sensul că Bernard L Madoff Investment Securities, a înşelat o serie de persoane fizice și juridice private sau cu capital de stat, prejudiciul ajungând la 64.8 miliarde de dolari, urma prejudiciului fiind pierdută prin intermediul paradisurilor fiscale. În motivarea sentinței sentinţei, judecătorul Denny Chin a catalogat faptele lui Madoff ca fiind „extraordinar de malefice” iar consecințele și prejudiciul cauzat au fost dezastruoase.
În opinia unora, lupta cu paradisurile fiscale este o bătălie pierdută din start. Pentru alții este o bătălie aproape câștigată datorită determinării guvernelor, muncii și eforturilor jurnaliștilor de a demasca nenumărate scandaluri printre care și Panama Papers. Comisia Europeană a adoptat reglementări ferme în 2017 și deși inițial s-a crezut că virtutea poate triumfa, în prezent și în concret este clar că evaziunea fiscală a bogaților și marilor companii poate în final fi stopată cu o primă condiție esențială: crearea unei baze de date la nivel global și public. În al doilea rând s-au propus anumite sancțiuni la nivel internațional care să fie aplicate paradisurilor fiscale, dat fiind faptul că apelurile la transparență și adoptarea unei legislații adaptată au rămas fără niciun efect. În al treilea rând ar trebuie reglementată situația multinaționalelor cum ar fi Google, Apple sau Amazon care fac extrem de mult profit și plătesc taxe extrem de mici. ”Țările se unesc din ce în ce mai mult pentru a încuraja mobilizarea resurselor interne, schimbul de informații fiscale și schimbul de competențe de aplicare a impozitelor, registrele de proprietate, recuperarea activelor și respectarea sancțiunilor și pentru a descuraja secretul, paradisurile fiscale, spălarea banilor, finanțarea terorismului, crima organizată transnațională, infracțiunile de trafic și corupţie. Acest lucru începe acum să fie observat în măsurile de politică la nivel internațional. Există perspective pentru mai multe, chiar și pentru acțiunile de politică coerente și la nivelul întregului glob. Pentru a ajunge în acest punct, a existat o campanie susținută. Creditul trebuie să revină avocaților pentru acțiune, inclusiv cercetătorilor ale căror estimări au ridicat profilul IFF-urilor. Dar pentru un subiect atât de tânăr s-a dezvoltat deja o obsesie inutilă pentru măsurare, ceea ce este atât de înțeles, cât și frustrant. De înțeles pentru că „ceea ce nu poate fi măsurat nu poate fi gestionat”. Dar frustrant, sau mai rău, deoarece IFF-urile sunt ascunse, măsurile care au apărut nu pot fi dovedite, iar concentrarea actuală asupra estimărilor controversate de „număr mare” riscă să facă ineficientă agenda IFF.”[3]
Momentan paradisurile fiscale sunt legale deoarece aparțin unor teritorii suverane și beneficiază de prezumția de suveranitate. Statele au drept de determinare și de a decide propriile legi fiscale și financiare, iar dreptul internațional le recunoaște aceste drepturi. De fapt, aceste paradisuri fiscale, de regulă jurisdicții mici chiar de asta se folosesc - suveranitatea lor în schimbul ”notelor de plată” pe care le încasează de la bancheri, contabili și avocați nerezidenți.
Lucrarea de față își propune să prezinte o evaluarea actuală a evoluției și tendințelor paradisurilor fiscale precum și a rolului și funcției lor în economia mondială. Consider că acestea nu trebuie marginalizate, blamate sau ridiculizate ci trebuie privite ca parte a unei practici moderne de business.
”Denumirea de „paradis fiscal”, folosită într-un domeniu larg în ultimii 20 ani, tinde din ce în ce mai mult să fie înlocuită prin acela de „paradis financiar” sau de „centru financiar internaţional” sau mai nou de „centru financiar offshore”.[4]
”În lume există aproximativ 60 de paradisuri fiscale. Unele, după ce au dispărut, aşa cum e cazul Libanului, renasc din propria cenuşă. Altele, aşa cum este Elveţia, sunt pe cale de dispariţie sau au dispărut de curând, cum este Hong-Kong-ul. Concomitent, în alte locuri se nasc paradisuri noi. Subiect „fierbinte” prin excelenţă, paradisurile fiscale sunt uneori la o „bătaie de puşcă” şi binecunoscute de turişti: Andorra, „seducând” odată în plus, Austria este vestită pentru secretul său bancar, fără a uita de Monaco sau Gibraltar. Altele sunt totodată adevărate paradisuri de vacanţă: Caraibele cuprind un număr mare de state cu o fiscalitate privilegiată, insulele Caimans posedă o bancă pentru cei 60 locuitori, iar insulele Cook îi fac să viseze pe bancheri.
În aceste mici ţări, în marea majoritate insulare, se poate alege domeniul fiscal, locul de instalare a bazei de lucru, se poate trăi aici, se pot câştiga bani sau se poate obţine cetăţenia şi se adresează fie persoanelor fizice, fie persoanelor juridice, fie ambelor în acelaşi timp.
Statele considerate ca fiind paradisuri fiscale constituie un refugiu pentru toate tipurile de societăţi cu scopul de a permite beneficiarilor să reducă şi respectiv chiar să suprime în totalitate taxele la care sunt supuşi în deplină legalitate şi de o manieră practic imposibil de controlat de către serviciile fiscale din ţara de origine.”[5]
Unele paradisuri fiscale sunt țări independente, suverane în timp ce altele sunt doar teritorii sau părți din anumite state. Panama Papers dezvăluit modalitățile în care Mossack Fonseca, celebra firmă de avocatură offshore din lume, a vândut mii de companii de cutie poștală din Insulele Virgine Britanice către persoane fizice și juridice din întreaga lume.
Mauritius Leaks a dezvăluit mijloacele frauduloase prin care companiile au folosit Mauritius și astfel nu au mai plătit impozite și taxe iar marea scurgere de informații Paradise Papers a dezvăluit, printre altele, secretele Bermudelor unde a fost fondată nu mai puțin celebra firmă de avocatură Appleby.
În urma presiunii internaționale, mai ales a rezoluțiilor Consiliului Europei și implicit a ”listei negre”, multe paradisuri fiscale, și-au ameliorat practica prin semnarea tratatelor de colaborare și dezvăluire de informații bancare până atunci confidențiale și care nu puteau fi obținute de alte jurisdicții decât foarte anevoios, prin hotărâri judecătorești. După adoptarea legislației corespunzătoare, acestea sunt eliminate de pe lista neagră.
Totodată, specialiștii financiari din UE cât și de peste ocean recomandă de atunci ca anumite reglementări sunt esențiale pentru orice plan de stabilitate ale piețelor financiare. În afară de stabilitate financiară, intervine și problema eludării dispozițiilor fiscale aferente statelor și guvernelor și crearea unor adevărate ”găuri negre” în bugetele statelor implicate, ca să nu mai vorbim de ascunderea provenienței banilor, spălarea banilor, evitarea împărțirii bunurilor comune dobândite în cazul regimurilor matrimoniale sau alte convenții.
[1] Laura-Maria D. Popescu, Teză de doctorat, Inginerii financiar-contabile în activitatea societăţilor comerciale, Academia de Studii Economice dinBucurești, Şcoala doctorală de Contabilitate, conducător de doctorat: Prof. dr. ILEANA NIŞULESCU- ASHRAFZADEH, 15 septembrie 2019
[2] Laura-Maria D. Popescu, Teză de doctorat, Inginerii financiar-contabile în activitatea societăţilor comerciale, Academia de Studii Economice dinBucurești, Şcoala doctorală de Contabilitate, conducător de doctorat: Prof. dr. ILEANA NIŞULESCU- ASHRAFZADEH, 15 septembrie 2019
[3] Fieldstad, Odd-Helge, Sigrid K. Jacobsen and Peter H. Ringstad – Lifting the veil of Secrecy, Chr. Michelsen Institute, 2017, Norway
[4] Anitei, N. C., & Lazar, R. E., Evaziunea fiscala intre legalitate si infractiune, Iasi, Romania, 2014: Lumen
[5] Anitei, N. C., & Lazar, R. E. Evaziunea fiscala intre legalitate si infractiune. Iasi, Romania, 2014: Lumen
