Motto: ”Eu nu créez păsări ci zboruri” Constantin Brâncuși
Procesul Brâncuși vs SUA a fost un proces extrem de important atât pentru definirea artei abstracte cât și pentru legislația internațională ce guvernează dreptul de proprietate intelectuală. Brâncuşi s-a văzut nevoit să acţioneze în instanţă Statele Unite ale Americii, iar rezultatele procesului au fost resimţite în întreaga lume a artei din perioada interbelică şi de apoi. În anul 1927, Brâncuşi călătorea cu prilejul celei de-a doua expoziţii a sa, expoziţie ce se ţinea în Statele Unite. Autorităţile vamale ale oraşului New York, nefiind capabile să înţeleagă natura lucrării “Pasărea în Văzduh”, au intervenit în vederea achitării de taxe vamale, percepută pentru obiecte manufacturate. Însoţit fiind de agentul său, Marcel Duchamp, Brâncuşi a hotărât să conteste acea hotărâre.
Astfel, a fost declanşat un proces fără precedent în istoria artei. Procesul s-a ţinut la Curtea Internaţională Comercială a oraşului New York, şi s-a încheiat un an mai târziu, în 1928, cu pronunţarea deciziei în favoarea lui Brâncuşi. În depoziţia sa la Consulatul Statelor Unite ale Americii de la Paris, din 22 noiembrie 1927, Brâncuşi spunea: „Am avut pentru prima dată ideea acestei forme din bronz în 1910, iar de atunci am reflectat pe marginea ei, şi am studiat-o îndelung. Am conceput-o ca o creaţie în bronz, şi am făcut un model în ipsos. L-am dat apoi la turnat, împreună cu formula pentru aliajul de bronz şi alte indicaţii necesare. Când am primit forma turnată, a trebuit să astup găurile de aer şi miezul, să corectez defectele de turnare, şi să şlefuiesc bronzul cu pila şi cu un şmirghel foarte fin. Toate acestea le-am făcut singur, manual; finisajul artistic presupune foarte mult timp şi este similar cu a lua totul de la început. Nu am permis nimănui să facă finisajul, deoarece acest bronz era propria mea creaţie, specială, şi nimeni în afară de mine nu ar fi putut să-l facă suficient de bine încât să mă mulţumească“.
Prima înfățișare a avut loc pe 21 octombrie 1927. Iar în fața judecătorilor George Young și Byron Waite aveau să se prezinte, pentru a pleda cauza lui Brâncuși, unii dintre cei mai respectați oameni de cultură americani din acea perioadă: sculptorul Jacob Epstein; Forbes Watson, redactor al publicației The Arts; Frank Crowninshield, redactor la Vanity Fair; William Henry Fox, directorul Muzeului de Artă din Brooklyn și criticul de artă Henry McBride. Din partea guvernului american au depus mărturie sculptorii Robert Aitken și Thomas Jones, doi artiști care astăzi sunt uitați de mult, dar care în epocă se bucurau de o mare recunoaștere academică.
În sala de judecată era prezentă, de asemenea și ea, îm pricinata, “Pasărea în spațiu”. Așezată pe o masă și denumită, profesionist, “proba nr. 1”, aruncându-și lucirile de bronz galben spre tavan în timp ce avocații dezbăteau dacă au de a face cu o “sculptură originală” sau cu “un obiect sau articol metalic care nu intră sub incidența legii din 1922 privind scutirea de taxe vamale”.
În timpul audierilor, judecătorii Young și Waite au pus un mare accent pe denumirea lucrării: chiar dacă legea din 1922 nu specifica faptul că lucrările de artă ar trebui să fie realiste, exista o decizie a Curții (dintr-un proces din 1916, care astfel devenea un precedent) în care se specifica faptul că o sculptură se încadrează în categoria operelor de artă doar dacă este o “imitație dăltuită sau cioplită a unui obiect natural, și mai ales dacă reprezintă un corp uman, în proporțiile sale naturale”. Prin urmare, tactica judecătorilor a fost de a pune presiune pe Steichen.
În data de 26 noiembrie 1928, judecătorul Byron Waite avea să citească verdictul. Un verdict în favoarea lui Brâncuși:
“Obiectul luat acum în discuție este frumos și simetric în formele sale și, chiar dacă pot exista unele dificultăți în asocierea sa cu o pasăre, nu este mai puțin plăcut de privit și de apreciat din punct de vedere ornamental, iar acum că avem dovezile că este produsul original al unui sculptor profesionist și că, de fapt, este o sculptură și o operă de artă în conformitate cu declarațiile persoanelor mai sus menționate, susținem protestul și decidem că are dreptul la intrarea în țară fără a se supune taxelor vamale. (…)Școala numită «de artă modernă» se dezvoltă pe tendința de a reprezenta idei abstracte în loc de a încerca să imite natura. Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu aceste idei noi și școlile pe care le reprezintă, noi credem că existența lor și influența lor asupra lumii artistice trebuie recunoscute de către instanțele de judecată”.
Acest proces a fost unul foarte important, iar schimbările pe care le-a produs în lumea artei au fost pe măsură. În perioada interbelică, piaţa operelor de artă începuse să-şi definească un teren de acţiune şi reguli proprii de funcţionare. Rezultatele procesului lui Constantin Brâncuşi versus Statele Unite ale Americii au marcat momentul creşterii interesului pentru investiţiile în artă, şi, ulterior pentru tranzacţii spectaculoase, ce aveau să facă obiectul activităţii caselor de licitaţie specializate pentru operele de artă de pretutindeni.
În cele din urmă, așa cum avea să declare Steichen după proces, “Pasărea însăși a fost cel mai bun martor al său. A fost singurul lucru cu adevărat neprihănit din curtea de judecată. Și strălucea ca un giuvaer.”
surse: webcultura, artline.ro
