Legea nr. 677/2001, art. 5, art. 7, art. 9 Legea nr. 272/2004, art. 2, art. 6, art. 36 NCC, art. 263, art. 1357
Răspundere civilă delictuală
I.C.C.J., secţia I civilă,
decizia nr. 301 din 14 februarie 2019
Cum potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 boala psihică este un motiv temeinic de limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti ale părintelui bolnav, legiuitorul prezumând în acest caz că măsura este în interesul copilului, fapta instituţiei pârâte de a transmite la solicitarea instanţei de judecată, învestită cu soluţionarea cauzei având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului, informaţii şi acte medicale privindu-l pe reclamant, nu are caracter ilicit, nefiind întrunite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în temeiul art. 1357 Cod civil, interesul copilului în rezolvarea pricinii prevalând în raport cu dreptul persoanei de a se opune la prelucrarea datelor sale cu caracter personal.
Obiectul acţiunii formulate în prezenta cauză constă în pretenţiile în valoare de 1.000.000 euro, reprezentând daune morale, solicitate de reclamant de la pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului X. – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Y., pentru nerespectarea dreptului său la viaţă privată. În esenţă, reclamantul a susţinut că prejudiciul afirmat prin acţiune i-a fost cauzat prin fapta pârâtei, care, la data de 27.01.2017, a întocmit adresa din 27.01.2017 pe care a expediat-o Judecătoriei Sibiu, pentru a fi folosită în dosarul nr. x/306/2016 al acestei instanţe, dosar ce avea ca obiect cererea aceluiaşi reclamant, formulată în contradictoriu cu pârâta B., de stabilire a unui program de vizitare a minorei C., fiica acestor părţi.
În adresa emisă de pârâta din prezenta cauză s-a menţionat că reclamantul a beneficiat de servicii de tip rezidenţial în cadrul Centrului, în perioada 23.09.2014 – 11.04.2016. De asemenea, s-au anexat copii după actele medicale ale reclamantului, în care era diagnosticat cu boli psihice.
Reclamantul a susţinut că pârâta a emis adresa menţionată mai sus, fără să-i ceară consimţământul, fără să existe o autorizaţie a autorităţii de supraveghere şi fără să existe în prealabil o consultare a Colegiului Medicilor din România, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Ambele instanţe, de fond şi de apel, au considerat că nu se poate reţine caracterul ilicit al faptei imputate persoanei juridice pârâte, deoarece reclamantul nu a manifestat niciun fel de opoziţie atunci când Judecătoria Sibiu a pus în discuţie cererea pârâtei din dosarul nr. x/306/2016 privind înaintarea la acel dosar a actelor medicale privind
starea de sănătate a reclamantului, cu atât mai mult cu cât acesta a fost prezent personal la termenul de judecată şi a fost asistat de avocat.
S-a mai reţinut că însuşi reclamantul, prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/306/2016, a învederat faptul că are probleme psihice şi de aceea nu a cerut ca minora să rămână la el peste noapte, acceptând implicit ideea ca această împrejurare să fie cunoscută şi de alte persoane, respectiv să fie menţionată într-o hotărâre judecătorească.
Instanţele de fond şi de apel din prezenta pricină au mai avut în vedere faptul că reclamantul a solicitat, în acelaşi dosar, o expertiză medico-legală şi a fost de acord cu obiectivele stabilite de instanţă, între care şi acela de a se stabili dacă tulburările psihotice sunt în măsură să-i afecteze discernământul. În cuprinsul expertizei se reţine internarea acestuia la spitale de psihiatrie şi se arată care este diagnosticul actual. De asemenea, s-a reţinut că instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/306/2016 avea obligaţia să solicite orice fel de informaţii relevante cu privire la starea de sănătate a reclamantului (cu atât mai mult cu cât chiar acesta a arătat că are probleme psihice), întrucât obiectul dosarului viza situaţia unui minor (stabilirea programului de vizitare a minorei, exercitarea autorităţii părinteşti).
Faţă de obiectul acelui dosar, s-a apreciat că sunt incidente prevederile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004, care reglementează principiul interesului superior al copilului, principiu care prevalează în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, precum şi prevederile art. 7 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001, potrivit cărora, prin excepţie de la regula privind necesitatea consimţământului persoanei vizate în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, acest consimţământ nu este cerut atunci când prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiţie, din cele expuse mai sus rezultând că datele furnizate de pârâtă au fost necesare întocmirii expertizei medico-legale avută în vedere de instanţă pentru a stabili programul de relaţii personale ale tatălui reclamant cu fiica sa minoră.
Deşi regula este aceea că ambii părinţi exercită autori- tatea părintească, în anumite cazuri instanţa poate decide ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte, fiind considerate motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă în acest sens: alcoolismul, boala psihica, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celalalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infrac- ţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti [art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004].
Interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale enunţate conduce la concluzia că instanţa învestită cu soluţionarea unui litigiu vizând exercitarea autorităţii părinteşti [ca ansamblu de drepturi şi îndatoriri care privesc persoana şi bunurile copilului, astfel cum este definită de art. 483 alin. (1) Cod civil, incluzând şi dreptul părintelui care nu locuieşte în mod statornic cu copilul de a avea legături personale cu acesta – art. 496 alin. (5) Cod civil] este obligată să administreze, în interesul copilului, mijloacele de probă necesare în scopul stabilirii corecte a situaţiei de fapt, inclusiv sub aspectul stării de sănătate psihică a părinţilor, aceştia neputând opune dreptul lor de a nu-şi da consimţământul la prelucrarea datelor personale cu caracter medical. În caz contrar, sfera probatoriului ar fi limitată prin refuzul părintelui de a-şi da consimţământul asupra prelucrării datelor medicale, instanţa învestită cu soluţionarea litigiului vizând exercitarea autorităţii părinteşti neputând valorifica toate elementele de fapt pentru adoptarea unei măsuri convergente cu interesul
superior al copilului. Acest refuz nu poate fi justificat prin argumente de natura celor invocate de recurent (faptul că fiica minoră nu se poate dezvolta normal în societate, cunoscând de la alţii că are un tată care nu se încadrează într-o stare psihică de normalitate). Aşa cum s-a reţinut mai sus, legiuitorul consideră că boala psihică este un motiv temeinic de limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti ale părintelui bolnav [art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004], prezumând că, în acest caz, măsura este în interesul copilului, ceea ce presupune accesul instanţei la documentele şi informaţiile referitoare la starea de sănătate a persoanei în cauză.
Prin urmare, în mod corect s-a reţinut, în considerentele deciziei din apel, că, în condiţiile în care chiar reclamantul a arătat în cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. x/306/2016 al Judecătoriei Sibiu că are probleme psihice, iar obiectul dosarului era stabilirea pro- gramului de vizitare a minorei, fapta pârâtei din prezenta cauză, de a înainta la dosarul respectiv, la solicitarea instanţei de judecată, informaţii şi acte medicale privindu-l pe reclamant, nu are caracter ilicit, nefiind întrunite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia, în temeiul art. 1357 Cod civil.
În raport cu aceste considerente, devine irelevantă cercetarea împrejurării dacă recurentul a avut sau nu vreo obiecţie cu privire la depunerea actelor medicale în dosar, manifestată personal sau prin intermediul avocatului său, sau dacă instanţa ar fi trebuit să ceară reclamantului consimţământul expres pentru ataşarea înscrisurilor la dosar, fiind cert, potrivit dispoziţiilor legale enumerate anterior, şi, în special, cele ale art. 7 alin. 2 lit. f) din Legea nr. 677/2001, coroborate cu art. art. 263 alin. (1) Cod civil şi art. 24 alin. (2) din Carta privind Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene, că interesul copilului în rezolvarea pricinii a prevalat în raport cu dreptul persoanei de a se opune la prelucrarea datelor sale cu caracter personal.
În raport cu aceste considerente, recursul a fost respins, ca nefondat.
Sursa: ”Săptămâna juridică”, anul XII, nr. 1-2
