Răspunderea civilă urmăreşte în principal repararea unui prejudiciu produs ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite. Autorul faptei ilicite este vinovat în baza faptului că a încălcat o o dispoziţie legală, în condiţiile în care exista posibilitatea obiectivă şi raţională şi obligaţia legală de a se conforma cerinţelor legii, autorul prin manifestarea sa de voinţă exte- riorizată optând pentru încălcarea normei legale.
În speța cabinetului nostru, s-au obținut despăgubiri într-o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care s-a solicitat obligarea la consolidarea imobilului ce a fost deteriorat deoarece ridicarea imobilului învecinat a determinat stricăciuni casei reclamanților.
După trei casări de la Curtea de Apel Galați s-a obținut titlu executoriu constând în ”obligația de a face” adică de a repara componentele avariate ale imobilului învecinat. Ulterior după nu mai puțin de cinci contestații la executare, și refuzului pârâților de a-și îndeplini obligația, s-a obținut suma de bani conform devizului de lucrări efectuat în faza de executare silită. În cazul în care debitorii nu ar fi achitat suma de bani necesară reparației, executorul judecătoresc urma să vândă la licitație publică imobilul acestora pentru îndestularea creditorilor.
Activitatea concretă ilicită a autorului faptei care a cauzat producerea unui prejudiciu trebuie să fie raportată, pe cale de consecinţă, la etalonul stabilit de legiuitor pentru aprecierea conduitei celei mai diligente şi prudente persoane, fără a avea în vedere exclusiv un model abstract, general valabil, ci luând în considerare ansamblul tuturor împrejurărilor, elementelor cir- cumstanţelor obiective, exterioare persoanei autorului faptei, care au caracterizat şi influenţat în concret fapta ilicită săvârşită.
Inițial, cererea de chemare în judecată a fost redactată de alt Cabinet de avocat și clienții reprezentați de alți avocați iar dosarul a fost respins în fond și apel. Am reprezentat părțile pentru prima dată direct în recurs și am obținut casarea cu trimitere la tribunal pentru efectuarea unei noi expertize. Deși Tribunalul a insistat să mențină soluția de respingere a pretențiilor clienților mei, am obținut câștig de cauză la Curtea De Apel care a reținut:
”Din nou, urmează a se constata că s-a dat (Tribunalul N.B.) o eficiență pur formală îndrumărilor din decizile civile nr. 372/ și 76/ ale Curții de Apel Galați. Nu s-a avut în vedere că prin decizia nr. 372 s-a menționat în mod expres că acea consolidare efectuată pe baza proiectului întocmit de ing. Florin Popescu nu respectă prevederile legale.
Apoi, prin decizia civilă 76 a Curții de Apel Galați s-a precizat expres că la pronunțare trebuie verificată cauza apariției tuturor fisurilor, nu doar celor de la peretele despărțitor fără a se aprecia că s-ar aduce atingere principiului disponibilității părților.
Ca atare, urmează a se constata din nou încălcarea art. 315 c.proc.civ. și implicit incidența disp. art. 304 pct 9 c.proc.civ.
În conformitate cu disp. art 312, alin 5 soluția instanței de recurs ar trebui să fie de casare cu trimitere CONSTATÂNDU-SE FAPTUL CĂ INSTANȚA DE APEL NU A FOST PREOCUPATĂ DE CERCETAREA FONDULUI. (nota: pentru a treia oară Tribunalul a respins acțiunea ignorând directivele Curții)
Însă, din prisma art. 6 din CEDO prezenta instanță urmează să pășească la rejudecarea apelului.
Art. 6 din CEDO prevede că: ”orice persoană are dreptul la judecarea cauzei (…) într-un termen rezonabil al cauzei sale, de către o instanță (…) care va hotărî (…) asupra încălcării drepturilor și obligațiior sale cu caracter civil (…) Doar întârzierile datorate comportamentului autorităților nu sunt susceptibile să antreneze încălcarea Convenției”.
S-a ajuns ca până în prezent să nu se poată da o soluție irevocabilă în cauză datorită (…) precum și faptul că instanța de apel insistă în a pronunța aceeași soluție cu ocazia rejudecării.
Se constată că durata mare de soluționare a cauzei se datorează și comportamentului organelor din subordinea statului, fapt ce determină ca în lumina art. 6 CEDO prezenta instanță să pășească la judecata în fond a cauzei.
Pe fondul cauzei, suntem într-o acțiune în răsoundere civilă delictuală prin care s-a solicitat obligarea la consolidarea peretelui ce a fost deteriorat deoarece ridicarea imobilului învecinat a determinat stricăciuni casei reclamanților.
Existența raportului de cauzalitate este demonstrat de expertiza dnei .. efectuat în cauză.
S-a precizat că soluția tehnică și legală pentru imobilul reclamanților o reprezintă consolidarea componentelor avariate în stare deformată în vederea asigurării rezistenței și stabilității pe care a posedat-o construcția înaintea începrii lucrărilor de edificare a noii construcții. Vinovăția intimaților rezultă din faptul acceptării efectuării acestor lucrări fără forme legale cu riscul de a nu proteja corespunzător imobilul învecinat, risc ce s-a produs.
Pe cale de consecință, va admite acțiunea și vor fi obligați pârâții la consolidarea peretului fost comun și la remedierea și consolidarea componentelor avariate ale imobilului așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză.”