Mi-a atras atenția în jurisprudența internațională litigiul promovat în instanța franceză pentru succesiunea de pe urma celebrului cântăreț Johnny Hallyday. Nu sunt o fană înfocată însă ceea ce m-a făcut curioasă să urmăresc deznodământul procesului a fost modul abil în care s-a încercat dezmoștenirea copiilor mai mari, prin testamente întocmite în alte state decât cel francez de origine (Elveția și SUA).
Dreptul francez, din care s-a inspirat și dreptul român începând cu 1864, interzice dezmoștenirea moștenitorilor rezervatari. Făcând parte din dreptul anglo saxon, sistemul de drept american este considerat cel mai elastic permitând exheredarea succesorilor și nu puține sunt cazurile de donarea averii și dezmoștenirea succesorilor mai mult sau mai puțin justificată.
Johnny Hallyday, născut Jean-Philippe Smet, a murit în 2017 la vârsta de 74 de ani. Pe parcursul unei cariere de 57 de ani, a lansat peste 80 de albume și a susținut peste 3200 de concerte. A fost supranumit francezul Elvis, l’idole des jeunes. Peste un milion de oameni au umplut străzile Parisului pentru înmormântarea lui.
Deși se știa că cheltuia mult și că făcea turnee constant pentru a-și menține stilul de viață, Johnny avea o avere destul de consistentă când a murit. Pe lângă redevențele pe care le avea să le primească în fiecare an, deținea o casă lângă Paris, o casă în Caraibe și două proprietăți în California (una în Pacific Palisades din Los Angeles, una în Santa Monica). De asemenea, deținea o serie de mașini și motociclete de lux.
Copiii
Artistul a fost căsătorit de mai multe ori și a avut mai multe aventuri. În 1965, s-a căsătorit cu cântăreața franceză Sylvie Vartan, cu care a avut un fiu, David. La începutul anilor 1980, a cunoscut-o pe actrița franceză Nathalie Baye și a avut o fiică, Laura. David Hallyday a devenit cântăreț, Laura Smet actriță.
În cele din urmă, în 1996, s-a căsătorit cu modelul francez Laeticia Boudou, căsătorie oficiată de către primarul Nicolas Sarkozy. În anii 2000, au adoptat două fete, Jade și Joy.
Manifestarea de voință californiană
În 2014, Johnny a scris mai multe testamente. În primul testament, el a declarat că locuiește la domiciliul său din Los Angeles și că a donat întreaga sa moșie ultimei sale soții, Laeticia, în conformitate cu legea californiană sau, dacă aceasta ar muri înainte sau împreună cu el, celor două fiice adoptive ale sale, Joy și Jade. Dar apoi a scris un nou testament prin care și-a transferat toate bunurile într-un trust stabilit în SUA și și-a numit soția ca executor al testamentului.
Evident, consecința imediată a testamentului a fost că cei doi copii mai mari nu vor primi nimic de la tatăl lor. Acest lucru ar fi fost contrar unuia dintre principiile fundamentale ale legii succesorale franceze (și române), și anume că fiecare dintre cei patru copii avea dreptul să primească 18% din întreaga avere. Dar era aplicabilă legea franceză?
Procesele franceze
În februarie 2018, David și Laura au inițiat o procedură împotriva Laeticia și a celor două fiice ale ei adoptive în Nanterre, Franța, solicitând pronunțarea unei hotărâri conform căreia (ultima) voință a tatălui lor este nulă în conformitate cu legea franceză. De asemenea, au solicitat și au obținut măsuri de protecție prin instituirea sechestrului asupra unui număr de bunuri în litigiu.
Prima problemă pentru instanța franceză a fost să decidă dacă are competență în temeiul Regulamentului succesoral. Aceasta a însemnat stabilirea aspectului privind competența în funcție de locul unde se afla reședința obișnuită a defunctului la momentul morții sale. Jurisprudența a identificat de mult timp o problemă, fiind foarte dificil de aplicat artiștilor care călătoresc tot timpul și au case în diferite țări. Laeticia a susținut că soțul ei (și ea și fiicele ei) locuiau în mod obișnuit în Los Angeles; David și Laura că avea reședința obișnuită în Franța.
Nu există nicio îndoială că Johnny a petrecut mult timp în ambele locuri. Fiicele sale adoptive au fost școlite la Lycee Français din Los Angeles și, la fel ca multe alte vedete franceze, îi plăcea faptul că putea trăi o viață anonimă în SUA. Dar a petrecut mult timp și în Franța. Era un idol francez, iar concertele sale erau susținute în principal în Franța. A murit acasă la Paris.
Dreptul internațional privat are ca obiect de reglementare raporturile de drept privat cu element de extraneitate. Elementul de extraneitate aduce în discuție următoarele probleme:
determinarea instanței competente să instrumenteze sau să judece cazul
indicarea regulilor de procedură aplicabile
precizarea legii de fond care se va aplica situației juridice
stabilirea efectelor produse de hotărârile autorităților străine.
Determinarea competenţei în materia dreptului internaţional privat prezintă importanţă prin faptul că atrage după sine aplicarea unui anumit sistem de soluţionare a conflictelor de legi, avându-se în vedere că instanţa aplică normele conflictuale proprii, iar nu cele străine. În unele legislaţii naţionale, există reglementări speciale privind competenţa în dreptul internaţional privat, dar sunt şi unele legislaţii naţionale, este adevărat, din ce în ce mai puţine, din care lipsesc asemenea reglementări sau sunt foarte sumare.
Normele de drept civil francez în materie de succesiune propun metode alternative de evaluare a rezidenței. Se prevede că, în principiu, probatoriul ar trebui să fie dacă defunctul are o „relație strânsă și stabilă” cu statul în cauză. Cu toate acestea se precizează că, în anumite cazuri în care defunctul a locuit alternativ în mai multe state, ar putea fi dificil să se evalueze reședința obișnuită și, prin urmare, ar fi legitim să se țină seama de naționalitate și de localizarea principalelor bunuri ale defunctului. Laeticia s-a bazat pe un considerent, David și Laura s-au bazat pe celălalt.
În cele din urmă, Curtea franceză a decis în favoarea lui David și Laurei.
Proba principală: Contul Instagram
Într-o hotărâre pronunțată la 28 mai 2019, Curtea a efectuat o evaluare generală a situației.
Au fost analizate și o serie de fapte care se întâmplaseră cu zeci de ani înainte, cum ar fi faptul că, atunci când Sylvie Vartan, prima soție a lui Johnny, locuia în LA cu tânărul David (acum 53 de ani), starul rock își petrecea cea mai mare parte a timpului în Franța. Curtea a decis că va ignora astfel de referiri la evenimente mai vechi de 10 ani.
Instanța a început analiza probelor pentru stabilirea competenței. S-a subliniat că începând cu perioada 2007-2012 Johnny a declarat, în special în diferite testamente, că are domiciliul în Elveția și dorește să-și supună succesiunea dreptului elvețian. Instanța a remarcat că, deși scopul acestor declarații era probabil legat de impozite, aceasta nu a schimbat faptul că, în conformitate cu legislația fiscală elvețiană, statutul fiscal pe care îl dorea Johnny necesita să aibă legături semnificative cu Elveția.
Instanța a trecut apoi la perioada de după 2012, pentru care erau disponibile dovezi mult mai faptice ale prezenței rockstar-ului pe fiecare dintre cele două teritorii. Motivul pentru care Johnny și ultima lui soție au deschis un cont de Instagram în 2012. David a folosit contul de Instagram al tatălui său pentru a oferi o relatare detaliată a timpului petrecut acesta din urmă în Franța și în alte părți din 2012. Rezultatul a fost că rockstar-ul a petrecut cel puțin 151 de zile în Franța în 2015, cel puțin 168 de zile în Franța în 2016 și că a stat în Franța în ultimele 8 luni din viață în 2017. Cu ajutorul tehnologiei moderne, a afla unde și-au petrecut VIP-urile cea mai mare parte a timpului. Nu a fost atât de greu, până la urmă.
În final, instanța a efectuat o analiză subiectivă și a evaluat condițiile și motivele prezenței rockstarului în fiecare țară. Instanța a recunoscut că nu a fost ușor de evaluat starea de spirit a defunctului în legătură cu șederea acestuia în fiecare dintre cele două țări. Cu toate acestea, instanța a fost de acord cu propunerea conform căreia artistul nu poate fi disociat de persoana privată și, astfel, a constatat că factorul decisiv a fost faptul că cântărețului îi plăcea să cânte și că viața sa a fost în întregime îndreptată către această activitate. A făcut turnee în mod constant, inclusiv în ultimii trei ani de viață, și a făcut-o aproape exclusiv în Franța.
Instanța a concluzionat că Johnny Hallyday nu a avut reședințe alternative, ci o singură reședință, în ultimii ani de viață. Astfel, el a intrat în domeniul de aplicare al considerentului 23 al preambulului, nu al considerentului 24. O concluzie destul de remarcabilă: deși cei mai mici doi copii ai rockstarului au fost școliți în SUA și a petrecut timp acolo în fiecare an, s-a constatat că nu aveau reședința acolo.
Laeticia a depus imediat recurs împotriva hotărârii. Dar ea a renunțat la asta în noiembrie 2019.
Curtea Superioară din California
În 2018, trustul înființat de rockstar în favoarea soției sale a inițiat proceduri la Curtea Superioară din California din Los Angeles împotriva lui David și Laurei pentru a solicita un ordin de a transfera diferite active ale rockstar-ului către trust, inclusiv drepturi asupra melodiilor, fondurilor într-un cont bancar, patru Harley Davidson și trei mașini de lux. David și Laura au depus o moțiune de suspendare sau de respingere a procedurii pe motiv forum non conveniens, nu s-a stabilit competența instanței.
Se pare că cazul a nedumerit Tribunalul LA. După ce a fost amânat de patru ori, dosarul a fost amânat din nou pe 4 februarie 2020, până în mai 2020. Nu am putut accesa documentele depuse de părți, dar presa populară a relatat că judecătorul a spus în cadrul uneia dintre ședințe că a considerat acest caz „foarte complex”, că nu a văzut competența instanței franceze ca fiind neapărat exclusivă de competența propriei sale instanțe și că s-a întrebat despre temeiul drepturilor soției supraviețuitoare în dreptul francez: „Vorbim despre 25%, dar marea întrebare este, 25% din ce?”
Într-un final, deși instanțele au concluzionat în favoarea justiției franceze, copiii din căsătoriile anterioare, Laura și David au renunțat la drepturile lor acceptând o tranzacție la solicitarea soției supraviețuitoare a tatălui lor. Din punctul meu de vedere aveau toate șansele să câștige procesul, să anuleze actele încheiate în frauda drepturilor lor succesorale, dar detaliile procesului și alte aspecte importante neștiute din dosar au cântărit probabil mult mai mult în luarea acestei decizii.
În dreptul român
întinderea rezervei succesorale a fiecărui moştenitor rezervatar este stabilită de art. 1.088 din Codul civil la jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal.
Astfel, cota succesorală a soţului supravieţuitor este de un sfert (1/4) din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului, astfel cum dispune art. 972 alin. (1) lit. a) din Codul civil, de unde rezultă şi cota descendenţilor ca fiind 3/4 din moştenire, cotă prevăzută şi de art. 975 alin. (3) din Codul civil.
Atunci când descendenţii defunctului vin în concurs cu soţul supravieţuitor din a doua căsătorie şi s-au făcut liberalităţi de către defunct, este necesar să se stabilească, în primul rând, care sunt rezervele succesorale ale descendenţilor şi ale soţului supravieţuitor, întrucât numai pentru restul bunurilor, defunctul putea dispune fie în favoarea copiilor, fie în favoarea soţului supravieţuitor sau în favoarea unei alte persoane.
Limitarea care se aduce acestui drept al lui de cuius este prevăzută numai în cazul liberalităţilor făcute soţului dintr-o căsătorie subsecventă, care nu va putea primi sub formă de donaţie sau legat de la soţul a cărui moştenire se dezbate, decât o parte egală cu partea legitimă a copilului ce a luat cel mai puţin şi fără ca, în niciun caz, donaţia să treacă peste sfertul bunurilor.
Aceasta constituie o cotitate disponibilă specială, care se include însă în cotitatea disponibilă ordinară, fără a se putea cumula una cu alta şi fără a se putea atinge rezervele legale, caz în care liberalităţile trebuie reduse până la limita rezervelor legale.
Astfel, soţul din ultima căsătorie a defunctului nu poate fi gratificat de acesta în limitele cotităţii disponibile ordinare, ci numai în limitele unei cotităţi disponibile speciale, care are un maxim variabil (partea copilului care a luat cel mai puţin) şi, în acelaşi timp, un maxim fix (un sfert din moştenire).
În actuala reglementare a Codului civil, prin art. 1.090 alin. (2) din Codul civil se stabileşte că diferenţa dintre cotitatea disponibilă specială şi cea ordinară revine descendenţilor, spre deosebire de vechea reglementare a Codului civil din 1864, în care respectiva diferenţă se distribuia potrivit regulilor moştenirii legale, în situaţia în care defunctul nu dispune de diferenţa dintre cotitatea disponibilă specială şi cotitatea disponibilă ordinară.
sura foto: caradisiac.com