încasate în plus
ICCJ, secţia a II‐a civilă, decizia nr. 978 din 9 mai 2019
(cuvinte cheie: clauze abuzive, contract de credit, dobândă, îmbogăţire fără justă cauză, marjă variabilă)
În speţă, în mod corect, instanţa de apel a obligat banca să restituie sumele încasate în plus conform clauzei constatate abuzive, cu dobânda legală aferentă sumei încasate în plus, de la data perceperii până la data achitării de către bancă.
Speţa: Prin Cererea înregistrată la data de 6 septembrie 2016 nr. x/301/2016, reclamanţii A., B., C. au chemat în judecată pârâta S.C. D. S.A. în vederea constatării caracterului abuziv al clauzelor din cuprinsul contractului de credit numărul x, modificat prin acte adiţionale, având următoarele capete de cerere:
1) Constatarea ca abuzive a următoarelor prevederi contractuale, în raport de Legea nr. 193/2000 şi prin urmare restituirea sumelor ce deriva din clauzele constatate ca fiind abuzive, după cum urmează:
a) Constatarea ca abuzivă a clauzei contractuale regăsite la art. 5 punctul 5.1 din Contractul de Credit anterior menţionat „Dobânda la creditul acordat este stabilita ca un procent anual şi este, la data încheierii contractului, cea menţionata la art. 1.2. În cazul tipului de dobânda variabila,aceasta se revizuieşte la fiecare 3 luni de la data tragerii. Dobânda este stabilita în funcţie de indicele de referinţă la care se adaugă marja variabila a băncii, care la data încheierii contractului este cea menţionata la art. 1.2. Dobânda se poate modifica în funcţie de variaţia indicelui de referinţă şi a marjei, conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referinţa variază cu minim 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) faţă de valoarea iniţială a acestora/la cea mai recentă modificare, după caz, Banca poate modifica dobânda în consecinţă, în orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobândă se aplică asupra soldului existent al creditului la data modificării acesteia” constatarea ca abuzivă a clauzei contractuale prevăzute la art. 2 din Actul Adiţional numărul 1/18.03.2010 la Contractul de Credit numărul x/13.09.2007; clauza pe care o reiterează „Marja, se modifica după cum urmează: Se modifică valoarea marjei din componenta dobânzii menţionata în art. 1.2 cu 2 puncte procentuale începând cu data de 22.05.2009 şi va avea valoarea de 6.2 puncte procentuale” astfel o dată cu constatarea nulităţii absolute a clauzelor respective, derivând şi necesitatea recalculării dobânzii în virtutea noilor clauze adaptate de către instanţa la prevederile legale, prin care dobânda variabilă de după primul an este calculată în raport de Marja fixă de 4,2 P.P plus indicele de referinţă şi nu marja variabilă a băncii;
2) Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele de bani achitate de reclamant în baza clauzelor abuzive contestate de la momentul achitării lor şi până la data la care se va avea loc efectiv remiterea acestora de către pârâtă. 3) Suportarea cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1694 din 9 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI‐a civilă, s‐a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanţii A., C., cât şi pârâta D. S.A.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 2221 din 5 decembrie 2017 a admis apelul formulat de apelanţii‐reclamanţi A., B. şi C., împotriva Sentinţei civile nr. 1694 din 9 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI‐a civilă, schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că, pe fond a admis în parte acţiunea şi a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 5 pct. 5.1. din Contractul de credit încheiat la 13 septembrie 2007, numai în ce priveşte sintagmele: marja „variabilă” şi „marja variabilă a băncii, conform deciziei băncii”. A fost obligată pârâta să restituie sumele încasate în plus conform clauzei constatate abuzive, cu dobânda legală aferentă sumei încasate în plus, de la data perceperii până la data achitării de către bancă. A respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Împotriva Deciziei civile nr. 2221 din 5 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI‐a civilă, a declarat recurs recurenta‐pârâtă S.C. D. S.A.
Recursul nu este fondat.
Recurenta susţine că instanţa de apel în mod nelegal a reţinut că prevederile art. 5.1. din contractul de credit ar avea un caracter abuziv, sub acest aspect hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 şi art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Prin urmare, hotărârea instanţei de apel prin care a fost admisă cererea intimaţilor-reclamanţi de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute este nelegală, întrucât dispoziţiile art. 5.1 din Contractul de credit prevedeau atât majorarea cât şi diminuarea marjei băncii deci, nu numai majorarea marjei băncii.
Aceste susţineri ale recurentei sunt nefondate având în vedere că, clauza cuprinsă în art. 5 pct. 5.1 din contractul de credit nu explică mecanismul concret de determinare a marjei băncii, în contextul în care, deşi la momentul încheierii contractului, marja băncii era de 4,2% p.p. a., aceasta devenea ulterior variabilă.
De asemenea, se constată că este îndeplinită şi cerinţa comportamentului băncii contrar exigenţelor bunei-credinţe în cazul clauzelor analizate, în condiţiile în care instituţia de credit, profitând de poziţia sa contractuală şi-a rezervat prin contractul de credit dreptul de a modifica unilateral convenţia în defavoarea împrumutatului, fără a lua în considerare şi interesele acestuia din urmă.
Într-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de recurs, recurenta-pârâtă consideră că în mod nelegal instanţa de apel a obligat banca la plata către împrumutaţi a unor sume de bani cu titlu de diferenţă de dobândă bancară, precum şi la plata dobânzii legale de la data plăţilor efectuate de împrumutaţi cu titlu de dobândă bancară, fiind astfel aplicate şi interpretate greşit dispoziţiile art. 1082 şi art. 1088 C. civ. de la 1864. Totodată, se susţine că decizia recurată este nelegală şi în ceea ce priveşte restituirea către intimaţii-reclamanţi a sumei reprezentând contravaloarea diferenţei dintre dobânda achitată de împrumutaţi şi dobânda bancară care ar fi prevăzut o marjă a băncii de 4,2 p.p.a., or banca nu putea fi obligată să le restituie acestora vreo sumă de bani.
Aceste susţineri nu pot fi primite fiind nefondate, având în vedere că instanţa de apel, în mod corect a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 5 pct. 5.1. din Contractul de credit încheiat la 13.09.2007, în ce priveşte sintagmele – marja variabilă şi marja variabilă a băncii, conform deciziei băncii. Aceasta deoarece, intimaţii-reclamanţi au făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor de plată a sumelor percepute, conform clauzei cuprinse în art. 5 pct. 5.1. din Contractul de credit, astfel
că recurenta datorează dobânzi pentru sumele respective de la data perceperii acestora, iar nu de la data soluţionării litigiului, aşa cum solicită recurenta, pentru că, potrivit art. 43 C. comercial, datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânzi de drept din ziua când devin exigibile.
Astfel, dobânzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadenţă, chiar dacă nu au fost stabilite prin contract, iar explicaţia acestei reguli pentru datoriile comerciale ţine de specificul activităţii comerciale, întrucât în materie comercială banii sunt fructiferi, iar dacă debitorul nu plăteşte la scadenţă suma datorată, înseamnă că foloseşte acele sume de bani în interes propriu, îmbogăţindu-se fără justă cauză.
Articolul 1088 alin. (1) C. civ. de la 1864, invocat de recurentă, prevede expres că, în cazul obligaţiilor având ca obiect plata unei sume de bani, daunele-interese pot fi numai moratorii, pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată şi pot cuprinde numai dobânda legală.
Prin urmare, intenţia legiuitorului este de menţinere a consacrării principiului nominalismului monetar, care presupune ca obligaţia de a plăti o sumă de bani, obligaţie susceptibilă întotdeauna de executare silită în natură, să-şi menţină ca obiect aceeaşi sumă de bani din actul care o stabileşte sau o constată, respectiv aceeaşi valoare nominală, chiar dacă valoarea reală a sumei de bani este altă datorită inflaţiei, iar daunele interese moratorii pot consta doar în dobânda legală.
Coroborând dispoziţiile art. 43 C. comercial cu art. 1088 alin. (1) C. civ. de la 1864, se constată că aceste daune sunt datorate fără ca creditorul să fie ţinut să justifice vreo pagubă.
Pe de altă parte, din interpretarea dispoziţiilor art. 1088 din C. civ. anterior, rezultă că daunele-interese moratorii i se cuvin creditorului cu titlu de reparare a prejudiciului suferit de acesta între data scadenţei şi data plăţii efective, din cauza întârzierii culpabile în executarea unei obligaţii băneşti exigibile.
În acest context, se reţine că în mod corect, instanţa de apel a obligat banca să restituie sumele încasate în plus conform clauzei constatate abuzive, cu dobânda legală aferentă sumei încasate în plus, de la data perceperii până la data achitării de către bancă.
Pentru toate argumentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă E. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 2221 din 5 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Săptămâna Juridică nr. 11-12/2020 » Litteris e-Publishing
Drept comercial
